Ego-ul, interfata esentei, a constiintei, vrea sa palavrageasca cu alti ego. In acest scop exista. Asa ca isi formeaza fete, masti, interlocutori, idoli. Nebunia e ca ne confundam cu masca. Uitam ca o purtam. Eu-ul superior, atunci cand va fi descoperit si recunoscut, iti arata ca toate sunt manifestari ale aceleiasi energii, ca valurile oceanului. Orice val e insasi oceanul, nu parte izolata. Frunzele sunt copacul insusi, nu elemente izolate. Cunoasterea universului interior, nu e personala, e ca un somn dulce, ca si cum un cub de gheata s-ar topi in apa din care a fost facut. Cubul de gheata se uneste cu apa pentru ca asta si este, doar apa. O vreme a fost intr-o alta forma, s-a identificat cu o forma, s-a crezut cub de gheata, dar el era de fapt apa. Asa suntem si noi. 🙂
Cubul de gheata devine apa care era dintotdeauna, nu dispare, se contopeste, revine „acasa”. Cubul nu mai are identitate, nu mai are nevoie de ea, isi leapada masca. Universul se priveste prin ochii nostri si isi imbogateste experienta la nesfarsit. “You are an aperture through which the universe is looking at and exploring itself.” A. Watts
Identitatea dispare spre infinit. E ca o gaura neagra, cu cat ajungi mai aproape, incepi sa dispari devenind parte din ea.
Cossmologia 