Opreste-te si priveste in jur, observa! Orice lucru are ceva frumos. Cand vei fi pregatit sa simti asta, vei si vedea. Frumusetea nu e un concept, ca multe alte realitati percepute strict la nivel de limbaj sau idee. Tacerea vorbeste cu adevarat cand reusesti sa iti opresti grijile si avalansa de judecati. Lumea adevarata este inexprimabila, este o lumea a simtirii, a conectarii. Oricat de mult am imbratisa realitatile conceptualizate si iluzia individualitatii, esti acelasi aparat biologic de simtit viata. Software-ul neuronal este un instrument al experientei. Realitatea nu este o colectie de definitii sau un set de reguli sau legi pe care sa le respecti si sa rezolvi viata. Sa spui: „gata, eu am facut ce trebuie”. Chestiune similara cu respectarea regulilor de penitenta religioase: postesti, te rogi, te prosternezi, insa aceste gesturi in sine nu aduc nimic. Ele sunt doar un instrument rudimentar si primitiv de a te pune intr-o anumita stare. Nu intru in alte detalii. Ideea fiind ca, intr-un fel sau altul e nevoie sa intram intr-o anumita stare alternativa a mintii, o stare modificata a functionarii perceptuale. Aceasta realitate atat de bine cunoscuta noua, cu reguli, jocuri, drame, nu inseamna decat o coaja subtire a unui fruct, numit realitate disponibila experimentarii.
Fukinsei (不均斉) – asimetrie, imperfectiune, este in linie cu Wabi Sabi – frumusetea efemeritatii si imperfectiunii, concept ce include mai multe principii precum shizen sau kanso si se refera la o viata simpla in armonie cu natura. Nimic mai mult decat acceptarea unei realitati in desfasuarare.
Fukinsei este un principiu care indica neregularitatea, asimetria, neuniformitatea. Este sustinut in Zen deoarece echilibrul poate fi obtinut prin acceptarea partilor imperfecte ale intregului. Asta inseamna ca nimic nu trebuie sa fie disproporţionat nici macar de dragul perfectiunii. Stiti ce se intampla cand este prea mult bine? Nimic bun. Absenta totala a raului, ar crea un dezechilibru atat de mare incat insasi viata s-ar narui. Prea multa lumina orbeste, prea multa caldura, arde. Prea mult frumos, plictiseste. Nimic nu este perfect si nici nu este nevoie.
Fukinsei este usor de aplicat in arta unde linii imperfecte trase cu pensula sau asimetrice pot arata frumos. Gandeste-te cum ar fi sa adaugi un obiect vechi, langa tehnologie moderna sau sa adaugi o scoarta de copac langa PC sau o radacina de copac langa obiecte moderne perfectionist asezate. Fukinsei nu este un indemn pentru a nu face lucrurile premeditat pana la capt, a nu termina munca inceputa sau mediocritate. Este, mai degraba, un punct de vedere asupra acceptarii ideii ca lucrurile nu sunt perfecte. Perfectiunea nu exista si nu are rost sa ne pierdem in cautarea permanenta a finalitatii ideale. Perfectiunea e doar un sac fara fund, un vartej de gaura neagra: nu are sfarsit si, in final, iti va devora mintea.
Perfectiunea nu exista In timp ce simetria este o caracteristica fundamentala a vietii, nu este perfecta asa cum ne place sa credem, ci mai degraba o extrapolare valorica care ne ajuta sa intelegem un tipar. Partea ta stanga, nu este indentica partii tale drepte, cele doua jumatati ale frunzei, nu sunt egale, etc. In acest sens Fukinsei este o ideea prin care constientizam si acceptam, asimetria, iregularitatea, ca o manifestare fireasca a naturii. Constientizarea si acceptarea imperfectiunii te aduce invariabil in sanul naturii, acolo unde lucrurile nu sunt perfecte dar sunt in echilibru.
Conceptul de perfectiune a fost adanc si meschin programat in climatul socio-cultural modern din dorinta de a face lucruri mult si bine pentru profit si putere. Am fost lasati sa credem ca perfectionismul este o chestiune de mandrie a muncii noastre si o dovada a faptului ca suntem atenti la detalii. In realitate, aceasta mentalitate este dezastruoasa. In efortul de a fi cei mai buni, ne pierdem pe drum in dezamagiri si ne otravim mintea in agitatia nebuna pentru detalii care nu conteaza. E nevoie sa facem diferenta intre perfectionism si atentie, seriozitate, excelență, valori care nu exclud, erori si esecuri. Dorinta de a evolua, te face curios si deschis explorarii necunoscutului. Testarea noului implica invatarea din greseli, si progres in urma invatarii. Indivizii care urmaresc perfectiunea, alearga dupa ceva de neatins, inexistent, de aceea efortul lor se transforma intr-o cursa spre depresie si anxietate. Am facut suficient? Am fost bine? Perfectionismul e un fungus mental contra-productiv. Suntem tentati sa credem ca daca facem mai mult, ne vom simti mai putin nesiguri, tematori si anxiosi. Nimic mai fals.
Imperfectiunea este evolutie Nu este nevoie de perfectiune, ci de echilibru. Natura nu e perfecta, este dinamica. Evolutia se bazeaza pe erori. Cu peste 3.8 miliarde de ani de experimentari (incearca – greseste – evolueaza) natura ne poate invata multe lucruri despre viata si despre creara unor medii in care fiecare fiinta, inclusiv omul, sa poata trai armonios. Cu toate acestea, intotdeauna am facut lucruri impotriva naturii in detrimentul nostru, precum credinta ca perfectiunea este ceva nobil.
Natura nu este perfecta si nici nu ar avea nevoie de asta. Perfectiunea este doar un concept uman proiectat asupra altui concept: acela de frumos sau bine. Vedem cel mai adesea lumea prin prisma conceptelor, nemaifiind capabili sa simtim natura ca parte din noi si noi din ea. Departarea de natura este o problema a societatii moderne si una esentiala. Noi suntem natura. Credem ca suntem separati de natura, dar nu putem fi decat natura. Ne-am departat de natura crezand ca e mai ok sa stam pe beton si asfat sau in fata ecranelor decat pe pamant. Civilizatia, tehnologia, confortul fac parte din evolutia umana , asa cum s-a conturat, insa am uitat ca suntem ai naturii, locul nostru e in natura. De acolo sunt originile si esenta noastra.
Fukinsei este o metoda de a contempla imperfectiunea care ne-a creat si misca totul intr-o spirala dinamica catre evolutie.
Daca observam un pic mai atent, principiile wabi-sabi sunt in mare parte despre caracteristicile de baza ale naturii. Filosofia Zen mentioneaza cele 7 principii gasite in natura pentru obtinerea wabi-sabi. Oamenii, desigur sunt inclusi in tot ce numim natura, de aceea este relevant pentru o perceptie umana sanatoasa in armonie cu ce suntem inauntru si ce simtim in afara. Wabi-sabi este despre gasirea unui echilibru care iti deschide ochii spre frumusetea dinamismului vietii, inclusiv imperfectiunea. Acceptarea efemeritatii si imperfectiunii devin astfel, o abordare naturala in ton cu ceea ce se intampla peste tot in jurul nostru.
Koko (考古): de baza, elementar, primar, neprelucrat; afectat de vreme
Shizen (自然): fara aparente, natural;
Yugen (幽玄): subtilitate profunda, gratie; ne evident
Datsuzoku (脱俗): neconventional, liber;
Seijaku (静寂): Seninatate, liniste, calm.
Kintsugi 金継ぎ In preocuparile superb de frumos legate de natura ale japonezilor, apare arta reparatiei ceramicii sparte. Suna cuidat, nu? Ca multe alte lucruri din tara soarelui rasare, din punctul nostru de vedere. Kintsugi 金継ぎ arta reparatiei, arta frumusetii imperfectiunii.
Avem tendința sa speram că vom reuși – în cele din urmă – să găsim perfecțiunea în mai multe domenii. Visăm la o relație ideală, o munca care sa aduca satisfactie, o viață de familie fericită și respectul celorlalți. Dar viața are obiceiul să ne trateze si cu o serie de lovituri și să lase din această serie de vise doar fragmente sparte și fără valoare.
De-a lungul secolelor, maeștrii Zen au dezvoltat un obicei conform căruia ghivecele, cestile și bolurile care au fost sparte nu ar trebui pur și simplu aruncate. Ele ar trebui să continue să starneasca respectul și atenția noastra și să fie reparate cu grija – acest proces simbolizând o impacare cu defectele și accidentele timpului, astfel întărind câteva mari teme de bază ale disciplinei Zen. Cuvântul dat acestei tradiții de reparare a ceramicii este kintsugi: Kin = aur tsugi = lipire, literalmente, ‘a uni cu aur’. În estetica Zen, piesele unei vaze sparte accidental ar trebui să fie ridicate cu atenție, reasamblate și apoi lipite cu lac amestecat cu o pulbere de aur. Nu ar trebui să existe nicio încercare de a ascunde crapaturile, scopul este de a face ca liniile imbinarilor să fie frumoase și vizibile. Crapaturile prețioase umplute cu aur sunt acolo pentru a sublinia că acele goluri au un merit bogat din punct de vedere filosofic.
Se spune că originile Kintsugi datează din perioada Muromachi, când Shogonul Japoniei, Ashikaga Yoshimitsu (1358-1408) și-a spart vasul de ceai preferat și, tulburat, a trimis să fie reparat în China. Dar la întoarcere, el a fost îngrozit de bucatile urâte din metal care fuseseră folosite pentru a uni piesele sparte și i-a insarcinat pe meșterii săi sa gaseasca o soluție mai potrivită. Ceea ce au inventat a fost o metodă care nu a ascuns crapaturile, ci a făcut din ele ceva artistic. Kintsugi aparține idealurilor zen ale wabi sabi, care prețuiește ceea ce este simplu, nepretențios și cu semnele timpului vizibile – mai ales dacă are o calitate rustică sau este afectat de trecerea timpului.
Mesajul esteticii japoneze este cu alte cuvinte „feel the the flow – go with the the flow”, acceptarea schimbarii, a semnelor vremii sau ale accidentelor, simplitatea si frumusetea naturii din care facem parte si noi, chiar daca traim realitatea mintii noastre accidentale. We are nature! Acceptarea efemeritatii si imperfectiunii devin astfel o abordare naturala in ton cu ceea ce se intampla, de fapt, peste tot in jurul nostru.
Dacă oamenii nu ar simți frică, nu s-ar putea proteja de amenințări legitime. Frica este un răspuns vital la pericolul fizic și emoțional care a fost esențial de-a lungul evoluției umane, dar mai ales în vremurile străvechi, când bărbații și femeile se confruntau în mod regulat cu situații de viață sau moarte.
Astăzi, miza este mai mică, dar în timp ce vorbirea în public, lifturile și păianjenii nu prezintă același tip de consecințe imediate grave cu care s-a confruntat omul timpuriu, unii indivizi dezvoltă în continuare răspunsuri extreme de luptă-fugă sau îngheț la obiecte sau scenarii specifice.
Mulți oameni experimentează crize ocazionale de frică, înainte de zbor, prima întâlnire sau un examen Dar când teama cuiva este persistentă și specifică unei anumite amenințări și îi afectează viața de zi cu zi, persoana respectivă ar putea avea ceea ce este cunoscut ca fobie.
Frica este cea mai puternica emotie si cea care ne motiveaza cel mai mult. De ce? Pentru ca este un mecanism de supravietuire, o reactie instinctuala care te ajuta sa ramai in viata. Cand avem o experienta dificila, nu uitam niciodata cum sa o evitam pe viitor. Cele mai vechi si insufletite amintiri sunt nascute din frici. Adrenalina le fixeaza in creier. Nimic nu ne nelinisteste ca o frica si avem destule: frica de durere, boala, accidente, pierderi, esec, abandon, moarte, etc.
Conform lui Clifford Nass, profesor de comunicare la Stanford University, „Ne temem de ce credem ca se va intampla. Unii experti în neurologie cred ca suntem cea mai fricoasa specie de pe tera, din cauza (nu cred ca datorita ar fi corect) abilitatii de a invata, gandi si crea frica in propria minte.” Odata ce ai fost speriat, totul pare mai infricosator, iar raspunsul tau la frica devine amplificat. Spre exemplu, daca iti este frica deja de serpi si vezi unul, vei sari inapoi si vei tipa, chiar daca este un inofensiv sarpe de casa.
Cand simtim pericol, creierul reactioneaza instant, trimitand semnale care activeaza sistemul nervos. Acest lucru genereaza si raspunsuri fizice: batai ale inimii rapide, respiratie accelerata, cresterea tensiunii, pielea transpira pentru a raci corpul, sangele este pompat in grupurile de muschi pentru a pregati corpul pentru o reactie fizica: fuga sau lupta. Unii pot simti senzatii la stomac, cap, piept, picioare sau maini. Aceste senzatii fizice ale fricii pot fi usoare sau putenice. Frica invoca raspunsul fugi sau lupta (flight or fight) primul instinct fiind sa te retragi in zona ta de siguranta. O frica intensa poate avea un al treilea tip de raspuns: incremenirea, „inghetarea”, imposibilitatea de a te misca. Daca nu stim cum sa ne reintoarcem in siguranta intr-o anumita situatie periculoasa, cel mai probabil vom urma pe cineva care stie sau ne lasa impresia ca stie calea catre siguranta. Cineva care iti ofera conform mental si siguranta. Natura fricii ne face usor de manipulat. Efectele fricii au fost remarcate din vechime, oferind influenta unor oameni care au folosit fricile pentru beneficii proprii.
Astazi media este preocupata, uneori mult prea mult, sa vanda spatiu publicitar ca sa obtina fondurile necesare functionarii sau sa-si mareasca profiturile. Ce legatura are asta cu frica? Ca sa vanda publicitate trebuie sa atraga o audienta. Pentru a atrage audienta trebuie sa ofere stiri interesante. Dupa cum stim, din pacate, stirile negative care inspira frica dar si barfele, atrag cea mai mare audienta. Asta spune multe depre nivelul societatii actuale. Fiintele umane au o predilectie, o inclinatie, o atractie catre negativ.
Ne amintim mai degraba intamplarile negative, in defavoarea celor pozitive. Insistam si reflectam asupra insultelor, criticilor, esecurilor, pierderii si abandonului. Frica e un instinct strans legat de supravietuire. Cand omul traia in pesteri, trebuia sa tina cont de pericole, riscuri si alte amenintari letale ca sa traiasca si sa evolueze. Si iata-ne pe noi acum, cu smartphone si internet dar cu aceleasi frici si instincte. Genele au fost transmie mai departe. E foarte adevarat ca aceste instincte ne feresc si de pericolele de azi, insa calitatea vietii a crescut atat de mult incat evolutia ar avea ceva pretentii de la noi.
John Cacioppo, profesor de psihologie la Universitate din Chicago, a desfasurat studii in care a aratat participantilor imagini pozitive, negative si neutre, masurandu-le activitatea electrica a creierului. A observat ca imaginile negative au produs un raspuns mai mare al cortexului, decat imaginile pozitive sau neutre. Si cercetatorii astia, acum. E firesc sa ai o activitate cerebrala crescuta cand percepi un pericol, apoi intervine adrenalina pe langa alti compusi chimici si esti in alerta. Gata sa fugi sau sa te aperi. Pozitivul si relaxarea linistesc, aduc calm. E normal ca activitatea cerebrala sa fie mai redusa. Asta este si ideea. Desi, atunci cand meditezi, activitatea cerebrala poate creste, in special in zone ale creierului asociate cu atentia (DLPFC) & (ACC).
Inclinatia noastra naturala catre negativ, ne alerteaza cand este vorba de ceva rau. Media stie asta si o foloseste in avantajul propriu. E o vorba veche in televiziune: “If it bleeds; it leads.”. La noi, ar fi: ” intarata-i drace ca si mie imi place” sau ceva pe acolo. Cu cat este mai terifianta o poveste, stire, cu atat mai probabil e sa o urmaresti si sa o crezi. Cam asta e jocul mediei si al autoritatilor, de altfel. In scoala este folosita pedeapsa si frica pe post de stimul pentru a invata, pentru a performa. Sa inveti lucruri care sa te faca un adult de nadejde motivat negativ, nu e tocmai educatie. Insa lucrurile se schimba in bine si prin scoli. Incet dar se schimba.
„Scopul politicii aplicate este sa tina populatia alarmata (de unde reiese necesitatea de a fi condus catre siguranta) amenintandu-o cu tot felul de BauBau imaginari.” H. L. Mencken. Acum uite ca au avut noroc, e unul real.
Frica nu numai ca va castiga mai multa publicitate, dar poate aduce si mai multe voturi. Politicienii de succes au inteles predilectia noastra catre negativ si o exploateaza pentru putere. Frica este un instrument folosit si pentru a accepta legile care ne incalca libertatile. Nici nu mai este nevoie sa dau exemple, le aveti in jurul vostru azi. Michael Crichton spune in cartea State of Fear: „Controlul social este administrat cel mai bine prin frica”.
Primul pas in linistirea fricilor este sa realizezi ca iti e frica inainte de a actiona din frica. Ia-ti un pic de timp si identifica cauza fricii tale. Este bazata pe un fapt real? Cand izolezi faptele vei stii daca esti manipulat sau nu si vei actiona impacat si responsabil.
Fobii, anxietati, cineva? 🙂 Poate data viitoare.
„Cel care isi depaseste fricile este cu adevarat liber”, Aristotel
PsychologyToday
Öhman A. 2000. Fear and anxiety: Evolutionary, cognitive, and clinical perspectives. In M. Lewis & J.M. Haviland-Jones (eds) Handbook of emotions. pp. 573–593. New York: The Guilford Press.
Olsson, A.; Phelps, E. A. (2007). „Social learning of fear”. Nature Neuroscience. 10 (9): 1095–1102. doi:10.1038/nn1968. PMID 17726475.
Cossmologia 