Esti un senzor si mult mai mult de atat

Fericirea nu poate fi atinsa. Nu poate fi detinuta, posedata, consumata, absorbita. De asemenea, nu te poti satura de fericire sau de orice alt gust, de altfel. Nu poti face o suma de lucruri pentru obtine fericire. Nu poti calatori pana la fericire intr-o misiune care iti va testa virtutile. Fericirea nu este un premiu pe care il vei obtine la un final de concurs.
Cel mai probabil fericirea asa cum o stii tu este o simpla iluzie, o imagine formata din copilarie din povesti cu morala indoielnica, apoi carti, romane, filme, imagine sustinuta constant de o societate pierduta in fenonemul exploatarii. Fericirea astfel construita devine un refugiu, un premiu, himera, o mixtura de sentimente, ceva despre care se vorbeste ambiguu, ceva ce este dorit, ceva ce poti obtine la capatul unui drum care nici macar nu este drum…Fericirea devine, intr-un final o abstractizare, un concept care indica inspre mii de carari incerte. Fericirea nu este neaparat distractie, nici satisfactie, nici implinire pentru ca nimic din toate astea nu vor fi suficiente. Niciodata. Nu poti tine sentimentul ala de distractie, satisfactie, implinire. Nu le poti re-ține. Nu ai unde si nu ai cum sa faci asta. De ce? Pentru ca lucrurile functioneaza altfel.
Toata treaba asta cu fericirea sta, de fapt, in mijlocul unei intregi confuzii pe care o luam de buna, drept reala.
Confuzia interpretarii vietii printr-un sistem de concepte abstracte creat de mintea umana. Practic este o capcana, in sine, in care noi, invariabil, suntem victime constant, din mai multe puncte de vedere si cautam disperati fericirea, care habar nu avem ce e.
Ca de obicei cautam un fel de obiect sau mai exact, cautam fericirea in obiecte. Fie ca acele „obiecte” sunt lucruri sau intamplari sau chiar alte persoane, noi incercam sa detinem cumva acel ceva care sa ne aduca acea fericire despre care se spune ca ar fi super tare. Ce am fost invatati sa ignoram, sa inlaturam, sa distrugem, este intunericul, adica partea complementara a luminii. Vedeti, acesta este lucrul fundamental pe care il ignoram cu seninatate: lumina si intunericul, viata si moartea si toate celelalte opuse, sunt frati si surori. Existenta si miscarea lor formeaza tot ce vedem in jur. Una fara alta nu poate exista.
Ce numesti fericire in anumite conjuncturi este de fapt o stare de siguranta sau implinire sau satisfactie, bunastare.
Fericirea nu poate fi gasita in vreun obiect sau o suma de obiecte, fericirea ta nu poate fi gasita intr-o alta persoana sau intr-o suma de persoane. Mai devreme sau mai tarziu, realizezi asta. Daca nu cumva ai facut-o deja dar ai ignorat si ascuns asta si ai mers mai departe urmand modele din jurul tau. Modele care duc invariabil la drama, deziluzie, nefericire, suferinta…

Deci, ce este de facut? Este totul fara speranta?

In primul rand, conceptualizand ceva il strici si il limitezi, il caricaturizezi. In al doilea rand, punand fericirea in capatul unui traseu, o faci un obiect, ii dai o forma. Obiectele si forma sunt limitate, iar lucrurile limitate nu pot oferi satisfactie permanenta. Lucrurile sunt trecatoare si ceea ce ne face sa ni le dorim, dorintele noastre sunt trecatoare, schimbatoare. Este total gresit. Asa se formeaza capcana de a acumula lucruri, bani, de a face ceva pentru a umple acel gol, acea lipsa pe care o simti inauntru, adanc in inima ta. Acea agitatie, neliniste care te starneste, te sperie, te determina sa o acoperi cu ceva. Acea foame fara sfarsit. Acesta este instinctul: sa o acoperi, sa o dai uitarii, sa fugi de ea. Fericirea nu poate fi cascavalul soarecelui. Ar tine doar de foame. Si foamea ar reveni.

Nici sa spui ca fericirea e in tine si trebuie sa o cauti acolo, pentru ca este vorba de aceeasi calatorie, acelasi parcurs, dar in  alta directie. Acelasi mecanism, aceeasi gandire, doar cu decorul schimbat.

Tot spre ce tinzi tu, in cel mai intim mod cu putinta, instinctual, subconstient este chiar ceea ce esti TU in cel mai fundamental fel. Descoperirea naturii tale adevarate este libertate, claritate, intelepciune, blandete, compasiune. O experienta transformatoare care arunca o lumina noua peste tot ce exista in jurul tau si in tine. Si nu trebuie sa faci nimic. Nu trebuie sa meriti, nu trebuie sa calatoresti, sa treci de probe, sa depui efort (efortul consta doar in indoirea mintii sau ocolirea ei, in imblanzirea ei). Doar sa taci (sa-ti urmaresti gandurile fara atasament si implicare) si sa stai linistit, relaxat, dar atent. Poate dura 10 secunde, poate dura 10 ani. Depinde. Insa, cunoasterea asta a naturii esentiale, te poate ajuta sa vezi lucrurile asa cum sunt si sa te pozitionezi mai natural fata de o lume care pare ostila, iar tu pari doar un individ separat care lupta sa supravietuiasca. Trebuie doar sa fii pregatit sa renunti la tot ce stii, la tot ceeea ce ai invatat, la propria imagine, la trecut si viitor. 🙂 Pentru ca toate sunt iluzie. Toate sunt un joc. Iluzia are, desigur, realitatea ei, precum visul. Desi este o iluzie, credem in realitatea lui pana in clipa in care ne trezim si realizam ca ce am trait era un vis. Fundamental vorbind, totul este un joc de nisip.
De fapt, esti energia, constiinta, dumnezeu (desi se poate confunda termenul) intr-o forma, manifestat, exprimat. Tot ce exista este acea energie manifestata care are vibratii diferite. Vibrand se misca, miscandu-se, isi schimba forma la infinit. In toata chestia asta noi suntem constienti de propria existenta. Constiinta devine recunoscuta. Ca si cum s-ar uita in oglinda. Constiinta care se ascude in fiecare forma pentru a se juca cu sine, pentru a se imbogatii cu experiente noi, se recunoaste pe sine cel mai bine in om. Viata, in sine, oricat de dificila si meschina ni s-ar parea este un miracol. Este, de fapt, o revelatie in desfasurare. Ca tot ceea ce exista. Totul este o revelatia a fortei de viata; a fortei care este in tot ceea ce este si tot ceea ce nu este.
In momentul in care accepti si intelegi cu adevarat ca nu exista dualism, nu exista confilct real in desfasurarea realitatii si ca totul este un echilibru, o armonie, un balans cosmic, intre forte care imping in sensuri diferite doar ca sa miste existenta, in acel moment vei realiza ca nu trebuie sa suferi, ci sa traiesti deplin intr-un miracol care te-a creat ca entitate constienta.

Obiectul dorintei, de orice natura ar fi, nu iti poate aduce, liniste, implinire, fericire sau satisfactie decat de moment. 

Nu existi decat ca un receptor. Esti un senzor. Nu poti cara nimic. Nu poti depozita nimic. Nu e ca si cum ai avea un rezervor de fericire sau satisfactie sau liniste, il umpli si ramane acolo. Nu exista asa ceva si nici nu trebuie sa existe. Altfel, totul ar fi plictisitor si static. Asta se intampla constant, in viata noastra de zi cu zi: ne dorim ceva si apoi ne plictisim, devenim dezinteresati si in final deranjati chiar, de ceea ce initial era o dorinta sincera si nobila pentru care am fi fost in stare sa facem orice. Acest mecanism este prezent in toate aspectele vietii noastre si denota ca habar nu stim ce vrem, ci doar ne cream anumite fixatii.
Asa cum stau lucrurile, ai parte de dinamism, schimbare si de sansa de a gusta din nou si din nou din fructul care ti-a placut. Nu este nimic trist, nu este nimic ciudat si ar fi util sa fim constienti de asta si sa aceptam deplin aceasta realitate. Noi insine suntem in acest flux continuu al existentei. Nimic nu este fix, totul e in miscare. Nu suntem deloc diferiti in acest ciclu de odihna-activitate, mancare-foame, viata-moarte de oricare alta vietate, fie planta, fie animal. Se spune ca suntem diferiti prin capacitatea de a fi constienti de propria existenta si limbaj. Eu cred ca absolut toate fiintele vii sunt constiente de propria existenta intr-un anumit procentaj sau fel si au un limbaj al lor, un schimb de informatii.

Dorinta de a stapani sau poseda, este o iluzie. Esti un senzor al unui trup cosmic care experimenteaza natura umana. Nu poti detine nimic material. Iar experientlele, descoperirile, taririle tale, imbogatesc constiinta universala in continua miscare, transformare. Viata ta, identitatea ta, personalitatea ta, tot ceea ce crezi tu ca te defineste, este o iluzie. Ego-ul este o interfata necesara a experimentarii vietii, a interactiunii. Insa este la fel de real ca personajul creat in World Of Warcraft sau alt joc. Toate dramele si suferintele sunt un delir al mintii. Ce e de facut? Suna infricosator? De ce nu, eliberator. Unui prozonier care nu isi vede cusca i se pare ciudat sa-i vorbesti despre libertate.
Calea spre fericire, impacare, libertate nu exista. Nu poti calatori spre fericire pentru ca este aici, acum. In spatele friciilor sta si asteapta insusi universul care s-a acuns in tine ca sa se joace de-a omul. Asteapta sa fie descoperit si sa radeti impreuna fara nici un motiv anume. Asteapta sa radiati impreuna lumina, calm, impacare, iubire, libertate, fericire. Dincolo de aparente si identitati, drame si suferinte, bucurii si tot felul de intamplari, dincolo de toate lucrurile pe care acum le consideri realitate, te asteapta un univers plin de minuni, o aventura neasemuita. Nu ai ce sa pierzi sau ce sa castigi. Totul este o poveste. Povestea universului vazuta prin ochii tai, spusa de tine. In cel mai profund mod posibil esti insusi esenta universului, asa cum si valul este tot ocean sau frunza este tot copac. Oriunde esti, oricine esti, orice ai face, esti esenta vietii in desfasurare. Totul este in tine. Tot ce doresti in cel mai intim si ascuns mod posibil este acolo, doar ca ai uitat. Tot ceea ce este de facut este sa descoperi ce e ascuns adanc in tine. Da-ti voie sa fii ceea ce esti.

Ce ramane

Cand lasi de-o parte furia, ramane calmul

Cand lasi de-o parte ura, ramane iubirea

Cand lasi de-o parte frica, ramane impacarea

Cand lasi de-o parte agitatia, ramane linistea

Cand lasi de-o parte invidia, ramane compasiunea

Cand lasi de-o parte gandurile, ramane spatialitatea

Ce ramane este adevarul, ce trece este iluzie.

Nu poti indeparta calmul, doar il acoperi cu furia

Nu poti indeparta pacea, doar o acoperi cu ura

Nu poti indeparta impacarea, doar o acoperi cu frica

Nu poti indeparta linistea, doar o acoperi cu agitatia

Nu poti inlatura compasiunea, doar o acoperi cu invidia

Nu poti acoperi spatiul cu cgandurile, ci doar il umbresti. Ramane tot acolo.

Cand te lasi pe tine de-o parte, uiti de tine, inca continui sa constientizezi, deci cine esti?

Cine a uitat de tine? Unde esti?

Gandurile vin si trec

Sentimentele vin si trec

Corpul pe care il ai, vine si trece

Celulele din corp se nasc si mor

Unde pleci cand visezi si cum se face ca te intorci acelasi?

Cine ramane? Ce este permanent in toata impermanenta vietii?

Cine este baza, stratul pe care sunt toate asezate?

Unde este esenta ta?

Cine esti tu dincolo de imaginea ce ti s-a dat?

Cine esti dincolo de rolul tau, de nationalitate, religie, nume, experiente, cunostinte si tot ce ai acumulat?

Cine erai inainte sa te nasti? Ce vei fi dupa ce mori?

Cine esti tu cel adevarat, dincolo de mastile pe care le porti?

Be good, fell good, do good!

Atatea griji! Ai observat vreodata activ cate griji iti faci? Ba ca se poate intampla ceva, ba ca este posibil sa nu se intample ceva. Ne dorim ca lucrurile sa fie incontinuu intr-un anumit fel. Desi nu am analizat suficient ideea daca ce ne dorim e bine, corect, benefic, potrivit. Apoi ne temem ca nu se va intampla cum ne dorim; ca se va intampla altfel sau cine stie ce vor spune ceilalti daca tu nu vei reusi sa faci lucrul ala sa se intample. Cand vrei sa faci un lucru iti faci griji ca:

1. Nu vei reusi sa-l faci. Ce vei crede tu si ceilalti despre asta?

2. Vei reusi. Dar ce vor crede ceilalti despre asta. Oare tu vei fi insusti vei fi multumit?

Nu-i asa ca acestea sunt cele 2 dimensiuni in care sunt create gramezi de griji cu variatii enorme, uneori. De ce facem asta? Deja din momentul in care citesti intrebarea asta, te gandesti ca e cam normal sa o faci. E un lucru obisnuit. O iei ca pe o chestie normala, adica trebuie sa se intample, ii dai voie sa existe, sa se manifeste in viata ta. TREBUIE sa iti faci griji! Asa merge treaba, nu?

Te ajuta asta in ceea ce vrei sa faci? Te ajuta sa o faci mai bine, mai repede, mai mult? Nu.

Te ajuta sa scapi de anxietatea creata in jurul acestui lucru? Nu, dimpotriva. Te ajuta sa te concentrezi? Nu

Te ajuta, cumva sa te descarci, sa iti elimini, consumi, temerile, sa ajungi la fundul sacului si zici: „gata!”. Nu.

Iti amplifica si amplifica fricile, temerile, grijile, anxietatea. Pentru ca zona asta a mintii este ca o gaura neagra: soarbe toata energia si toate gandurile la nesfarsit. Pana cand o iei razna sau te extenueaza. Nu exista un final al ingrijorarii. Intotdeuna vei gasi ceva sa iti dea fiori: „dar daca….”

Vartejul grijilor, este vartejul fricilor si temerilor ambalat intr-o cutie de cadou aurie. Ti se pare nobila si necesara. Poate chiar, uneori crezi ca e de datoria ta sa iti faci griji. Te simti aiurea daca te vezi relaxat uneori si incerci sa lasi lucrurile sa se desfasoare de la sine. Ce fel de om esti daca nu iti faci griji. Ce fel de om PARI daca nu iti faci griji? Vor crede toti ca nu iti pasa. Si tie iti pasa nu-i asa? Trebuie sa arati ca iti pasa. Cum? Facandu-ti griji. Aratand ca esti tulburat profund. Aratand ca esti afectat profund. Imi fac griji la nesfarsit ca sa fiu vazut si apreciat ca cel caruia ii pasa.

Dar este absolut normal sa simti asta, nu? Ai spune. Cum sa nu-ti fie teama; sa nu te zvarcolesti in indoieli si probabilitati? Sa nu anticipezi ce ar putea sa se intample rau…..in orice situatie? Esti speriat ca nu poti controla tot. Ai vrea sa controlezi tot (desi habar nu ai ce pressupue asta) din cauza fricilor si nesigurantei tale si neincrederii tale in mediul extern.

Dar, cum ramane cu gandirea practica, a luarii in calcul a lucrurilor adevarate, adica fara fabulatii si presupuneri si, in final, cu gasitul solutiilor intr-o situatie data. Putem exersa asta. Cum ramane cu pastrarea calmului, poate chiar indiferent de situatie. Putem exersa si asta. Cum ramane cu acceptarea si transformarea fricii intr-un act de curaj. Si nu, nu inseamna sa fim insensibili sau nepasatori. Intr-o situatie critica numai cu calm poti reactiona cel mai bine in sensul rezolvarii sau absorbirii acelei situatii. Emotia este minunata atat timp cat se iveste dintr-o traire intensa si nu dintr-o frica.

Anxietatea este un alt cuvant pentru frica. iar frica este doar a mintii. Un defect al mintii. Frica produce, ca o fabrica, toate suferintele. Dorinta este de fapt o frica de a pierde ceva, ce ai sau ce ai vrea sa ai. Dorinta aduce suferinta. Frica aduce suferinta. Frica te poate transforma intr-o persoana care nu are incredere in sine si devine supusa sau intr-un tiran care ii asupreste pe ceilalti si incearca sa le fie superior intr-un mod artificial. Frica te poate face sa te autoconservi pana la moarte. Protectia, siguranta, masurile de precautie, oricat de benefice ar parea pot conduce la griji imense si frici care iti vor umbri orice experienta cu temeri si previziuni sumbre. Intotdeauna poti pati ceva rau. Corect. De fapt, din momentul in care te nasti ai o singura directie: moartea. Moartea te poate „lua” (alta expresie gresita total, reiesita dintr-o alta personificare celebra) oricand. E un adevar. Daca incepi sa realizezi cata lipsa de control ai, asupra a tot ceea ce se intampla cu tine si in jurul tau si vezi viata invers, in „lumina” mortii, e posibil sa incerci sa te relaxezi si sa traiesti un pic. Nimic nu este fix in existenta. Tot ce exista din momentul in care exista, este in miscare. Este o energie la o anumita vibratie care conform unor legi, se transforma incontinuu. Iei anumite decizii, desigur, faci anumite lucruri care au anumite urmari, insa toate astea sunt reflexii si fum. Intr-o zi dispari si cei care au fost fix langa tine te uita si isi vad de viata pentru ca e in natura lucrurilor. Oricat de mult am crede ca suferim, in timp toate se risipesc, durerea, placerea, aminitirile de orice fel. Ce ramane, este impactul pe care l-ai avut asupra oamenilor care te-au cunoscut sau au interactionat cu tine in vreun fel. Iar asta conteaza pentru ei, nu penrtru tine. De aceea, e important sa stim ca atunci cand interactionam cu cineva, vorbim cu cineva, doar privim pe cineva, asta poate avea un impact. De fapt, totul este o interdependenta de energii. Orice conteaza, in asa fel cum si nimic nu conteaza. Be good, fell good, do good!