S-a dus si saptamna asta. Cat de des avem impresia ca timpul s-a scurs prea repede? Timpul e atat de prezent in perceptia si limbajul nostru incat timpul este precum „aerul” realitatii noastre. Unde se duce timpul cand se duce?, ar zice filozoful universal cu un oftat prelung intr-o pauza de masa sau cand ajunge seara acasa dupa o zi de munca. Ei bine, posibil sa nu se duca deloc, ba chiar sa nu existe. E incredibil, nu? Hai sa exploram un pic implicatiile stiintifice, filosofice si psihologice ale teoreticienilor pasionati de acest subiect.
Exista doua concepte principale despre timp recunoascute de filosofi sau oameni de stiinta
1: timpul fizic sau timpul realitatii fizice care e obiectiv si exista in afara mintii umane, fiind parte integranta a lumii naturale
2: timpul psihologic care e subiectiv si are o existenta care depinde exclusiv de minte. Aceste doua notiuni par a fi foarte separate si destul de bine delimitate, insa haideti sa vedem daca este asa. Conceptul despre timp devine strans legata de conceptul de realitate in intregime. Oare natura timpului, poate schimba natura realitatii?
Ca si fiinta care se naste si moare, omul a simtit nevoia sa inteleaga toata treaba asta cu timpul si a impartit etapele transformarii / schimbarii proprii si a celor din jur, in milenii, secole, ani, luni, zile, ore, minute, secunde. A numit anotimpurile, etapele zilei si a catalogat frumos tot ce a vazut, simtit sau auzit. Cand a observat ca urmeaza mai mereu inca o zi si inca o zi, a inceput sa anticipeze si sa planifice…si sa se ingrijoreze. 🙂 Toate erau frumoase si omul era tare multumit de toate cele cate a facut. Moartea, insa a nascut timpul. Prin natura sa inseparabila: schimbarea, moartea a starnit planificarea si ordonarea vietii ca timp limitat al constientizarii propriei existente. Fara sfarsit, nu e nici inceput, nu l-ai putea intelege. Daca decurgerea fireasca a naturii nu ar produce modificari obiective sau perceptuale, atunci nu ar mai fi fost nevoie de timp ca mijloc de catalogare, indosariere a schimbarii.
Sa fie timpul un concept pur uman, creat de minte? Sa fie doar o rigla de masurat evenimente in miscare sau are cu adevarat „substanta”?
Sa intelegem cum percepem psihic trecerea timpului, ce conventii am creat dealungul vremurilor, cat de iluzorie este trecerea timpului la cel mai fundamental nivel al realitatii fizice: lumea cuantica, este cu adevarat fantastic.
Este timpul o iluzie a mintii sau este o caramida necesara existentei?
Timpul este un lucru greu de clarificat, desi pare fundamental vietii. Curgerea timpului nu mai e pusa la indoiala. A devenit atat de fireasca, incat nu ne putem imagina viata fara timp. Doar ne nastem traim si murim, ziua se iveste si se sfarseste, se lasa seara vine noaptea, apoi iar dimineata. Deci cum cineva, ar putea crede ca timpul ar putea fi altfel decat e? Avem impresia ca ce se intampla acum si ce se va intampla in viitor este un rezultat a ceea ce s-a intamplat in trecut.
Trecutul este generat de prezent si ne influenteaza viitorul. Aceasta este viziunea standard a timpului liniar care curge dinspre trecut prin prezent catre viitor. E o viziune sustinuta de povesti, romane, filme, insa la o cercetare nu foarte pretentioasa, vom realiza ca timpul este orice altceva decat liniar.
Trecutul este rezultatul prezentului, ca o urma lasata de talpi prin zapada. Pe masura ce mergi lasi niste insemnari in urma ta care raman pentru o referinta ulterioara.
Logica cauzalitatii este defecta, cu toate ca e alta conventie general acceptata: evenimentele prezente sunt cauzate de evenimente anterioare din care rezulta in mod necesar. Insa, nu este intocmai asa. Nu coada misca cainele, corect? Urma unui camion in noroi nu impinge camionul sau nu il creaza.
Cu toate ca neurologii nu au reusit sa localizeze un „ceas” in creier care sa poata detecta timpul, oamenii sunt foarte priceputi la…timp. Stim foarte bine ce este ieri si maine sau apreciem destul de corect ce inseamna 5 minute de asteptare. Daca cineva ar fi intrebat cum functioneaza timpul, ar spune ceea ce e evident: ca timpul trece intr-o maniera constanta si masurabila, intr-o directie specifica – dinspre trecut, spre viitor.
Este probabil ca perspectiva asupra timpului sa nu fie exclusiv biologica, ci sa fie construita de cultura si epoca. Tribul Amondawa din Amazon, de exemplu, nu au un cuvant pentru „timp”, ceea ce inseamna ca nu au o notiune a timpului ca si mediu in care evenimentele se intampla.
Stiinta studiaza perceptia timpului de numai 150 de ani si inca nu s-a hotarat cum sa explice timpul sau realitatea. Timpul si perceptia realitatii in intregime sunt strans legate si interdependente.
Masurarea timpului a inceput cu cadranele solare in Egiptul antic undeva inainte de anul 1500 ien. Cadranul solar nu este nimic mai mult decat un bat infipt in pamant care isi arata umbra sau pur si simplu umbra unui copac. Asadar, se poate estima ca o masurare mai rudimentara a timpului a existat cu mult inainte de folosirea cadranului solar. Timpul masurat de egipteni nu semana deloc cu ce masuram noi azi. Pentru lumea antica si chiar preistorica, m-as hazarda sa spun, unitatea de timp standard era perioada zilei, cat era vizibila lumina.
Aristotel vedea prezentul ca ceva continuu, in schimbare continua, memoriile fiind doar unelte pentru imaginarea viitorului iar prin anul 160 imparatul filosof, Marcus Aurelius, descria timpul ca un rau al evenimentelor care curg. Acum, in 2020 multi impartasesc aceste idei, posibil pentru ca sunt suficient de plauzibile pana la un anumit punct.
In loc sa consideam trecutul, prezentul si viitorul ca o linie dreapta, putem privi, spre exemplu, memoriile noastre ca o resursa care ne ajuta sa ne gandim la viitor. Acesta e un lucru extrem de important. Abilitatea oamenilor de a calatori in timp mental, inainte si inapoi este motivul pentru care putem sa planificam sau sa cream arta.
Curge timpul?
Fizicienii teoreticieni spun ca timpul nu exista la cel mai fundamental nivel al realitatii fizice. Cand privesti cele mai mici particule care compun ceea ce numim realitate, lucrurile stau altfel decat suntem obisnuiti. Electronul, de exemplu, poate fi in doua locuri de-o data. Particulele cuantice pot si descrise si ca unde, observatorul schimband starea particulei prin simpla observare. Cert e ca lumea cuantica e un loc nebun unde e greu de spus ca ar exista reguli. In fizica cuantica, toate particulele de materie si energie, pot fi in acelasi timp si unde. Iar undele au o proprietate ciudata: un numar nelimitat pot exista in doua locuri simultan.
Cu toate ca avem impresia ca timpul este psihologic real, fundamental nu exista. Timpul nu este un element ireductibil si necesar pentru a construi realitatea. Ideea ca timpul nu este real este contraintuitiva, insa multe idei despre cum functioneaza lumea au fost complet regandite, in ultima suta de ani de cercetare. Asa cum Max Tegmark spune: „Au fost atatea lucruri in fizica considerate fundamentale si mai apoi dovedindu-se a fi niste iluzii, incat punem la indoiala orice, chiar si timpul.”
Timpul este doar o reflexie a schimbarii.
Din schimbare, creierul nostru construieste senzatia ca timpul ar curge. Timpul este, cel mai probabil, doar o perceptie a succesiunii memoriilor, devreme ce tot ceea ce clasificam ca realitate devine trecut in trecerea timpului continua. Viitorul nu exista, ci doar probabilitatea existentei unor intamplari viitoare.
Conceptul de timp este pur si simplu o iluzie construita din memorii. Perceptia generalizata despre trecut arata ca o video-librarie unde sunt stocate memoriile si ori de cate ori avem nevoie, mergem si scoatem ceva de pe raft. Insa, memoriile sunt dinamice, nu statice. Asta inseamna ca de fiecare data cand fixam o memorie o modificam in incercarea de a intelege ce s-a intamplat. Mai mult de atat, de fiecare data cand rememoram ceva reconstruim evenimentele in minte schimbandu-le pentru a se potrivi cu ceva ce consideri relevant. Chiar si atunci and spui un banc prietenilor, memoria acelui banc intra inapoi in librarie usor modificata.
Psihologii spun ca procesul gandirii despre trecut, este similar cu cel al proiectarii in viitor al evenimentelor. De fapt, ne putem imagina viitorul doar pentu ca avem amintiri. Viitorul asa cum il percepem mental este doar o rearanjare a scenelor stocare in memorii pentru a planifica sau a incerca diferite posibilitati ipotetice. Toate aceste senzatii se intampla ca urmare a felului nostru de a interpreta timpul.
Isaac Newton spunea ca ocupam timpul si ca oamenii pot intelge doar timpul relativ. Timpul relativ este o masura a obiectelor in miscare. Anti-realistii cred ca timpul este un concept intelectual la indemana pentru ca oamenii sa inteleaga evenimentele.
Iluzia timpului
Fizicianul teoretician, Carlo Rovelli este de parere ca timpul este o iluzie si ca perceptia noastra naiva despre curgerea timpului, nu corespunde neaparat realitatii fizice. El crede ca realitatea este doar o complexa retea de evenimente asupra carora proiectam secvente despre trecut, prezent si viitor. Einstein a sustinut ca timpul este relativ – timpul trece mai incet pentru un obiect care se misca mai repede decat alt obiect. In aceasta lume relativa un „acum” absolut este inutil. In acest caz, timpul nu este o calitate a realitatii care curge in jurul nostru. Timpul este, pentru Rovelli, „parte a unei geometrii complicate, tesuta impreuna cu geometria spatiului”. Timpul dispare la nivel fundamental. Teoriile sale ne propun ideea ca timpul este doar o functie a perceptiei umane blurate. Putem vedea lumea doar ca printr-un geam fumuriu. Vedem spactacolul de umbre din pestera lui Platon. „Daca observ starea lucrurilor de cele mai mici dimensiuni, diferenta dintre trecut si viitor dispare… in gramatica elemenara a lucrurilor, nu exista nicio diferenta intre cauza si efect.”
Mecanica cuantica vs teoria relativitatii
In fizica teoretica, problema timpului este un conflict conceptual intre relativitatea generala si mecanicile cuantice. Teoria relativității generale priveste curgerea timpului ca maleabila si relativa, spre deosebire de de mecanicile cuantice care il vad ca absolut si universal.
Fizica cuantica explica cum functioneaza totul: cea mai buna descriere despre natura particulelor care construiesc materia, energia si fortele cu care interactioneaza. Fizica cuantica explica cum functioneaza atomii si de ce chimia si biologia este asa cum este. Insa la nivel normal sau macro, fizica cuantica nu reuseste sa fie coerenta cu realitatea perceputa si nici cu legile fizicii asa cum le putem masura.
Relativitatea generală este o teorie geometrică, care postulează că prezența masei și energiei conduce la „curbura” spațiului și că această curbură influențează traiectoria altor obiecte, inclusiv a luminii, datorita forțelor gravitaționale. Această teorie poate fi folosită pentru construirea unor modele matematice ale originii și evoluției Universului și reprezintă deci unul dintre instrumentele cosmologiei fizice.
Huw Price, profesor filosofie la Universitatea Cambridge, sustine ca cele 3 proprietati ale timpului nu decurg din lumea fizica, ci din starea noastra mentala:
1.) un moment prezent care e special;
2.) curgerea – trecerea;
3.) si o directie absoluta.
„Simtim o directie a timpului sau chiar o cauzalitate fiindca mintea noastra adauga subiectivism realitatii. Proiectam in lume o perspectiva temporala pe care o detinem ca agenti in acest mediu.”
Teoria univesului-bloc, care e sustinuta de teoria relativitatii a lui Einstein, spune ca universul este o structura spatiu-timp cu 4 dimensiuni, in care timpul este ca si spatiul. Aici fiecare eveniment are coordinatele sale sau altfel spus, o adresa in spatiu-timp. Timpul este continuu, cu toate punctele egal „reale”, unde trecutul si viitorul sunt la fel de reale ca si prezentul.”
„Timpul exista pe undeva„, spune Andreas Albrecht, cosmologist teoretician la Universitatea din Davis, California. „Se numeste parametru extern – parametrul independent in clasica ecuatie a miscarii. Timpul pe care il stim noi si il urmarim pe ceas pare sa dispara cand studiezi fizica pana ajungi la relativitate. Esenta relativitatii este ca nu exista un timp absolut sau un spatiu absolut. Totul este relativ. Cand incerci sa discuti despre timp in contextul universului, ai nevoie sa izolezi o parte a universului pe care sa o numesti „ceas”, iar evolutia timpului este doar despre relatia dintre anumite parti ale universului si ceea ce ai numit „ceas”.
Julian Barbour, fizician britanic, descrie timpul ca „o succesiune de imagini, o miscare a unor poze care se schimba continuu una in cealalta. „Te privesc. Tu dai din cap. Fara acea schimbare, nu am avea nicio notiune a timpului”
Fotini Markopoulou-Kalamara, un alt teoretician la Perimeter Institute, spune, „Nu imi place sa aud ca oamenii de stiinta spun despre timp ca nu e real. Devin confuz, pentru ca mi se pare ca e real. Se intampla lucruri. Cand bat din palme, timpul exista. As preferea sa spun ca teoria relativitatii nu este teoria cu toate raspunsurile, decat sa spun ca timpul nu exista.” Fotini face aluzie la incercarile neconvingatoare ale colegilor de breasla de a demonta, depasi teoria lui Einstein. Insa, evolutia si descoperirea adevarului cere indrazneala si expunere. Einstein a facut-o la vremea lui, acum e timpul pentru o noua descoperire despre univers, realitate, timp.
Ce este realitatea depinde de ce este timpul. Este timpul fundatia realitatii sau doar felul nostru de a interpreta evenimentele lumii in care traim, o iluzie? Creierul este un renumit maestru iluzionist, priceput in fabricare diverselor realitati. Nu ar fi improbabil sa aflam ca traim intr-o simulare computerizata sau sa fim niste paraziti spatiali intr-un stomac al unui animal pe nume univers. 🙂 Iluziile, visele, dorintele, realitatile se amesteca deseori intr-o lume creata si perceputa de o minte extrem de artistica si dramatica.
„Daca voi crede ca viitorul este deja scris, atunci lucrurile cele mai pretioase pentru o fiinta umana, sunt iluzii impreuna cu timpul,” spune Lee Smolin. „Aspiram sa facem alegeri in viata. Este o parte importanta in viata. Dar, daca imaginea metafizica este ca exista doar atomi care se misca in vid, atunci nu exista nimic nou si nu e nimic surprinzator, e doar o reasezare a atomilor.”
Daca am inlatura sentimentele, emotiile si drama umana, este asa de incredibil de crezut ca ce ramane e doar un dans cosmic de atomi care se rearanjeaza la nesfarsit?
Experienta timpului este creata activ de minte. Diferiti factori, precum memoria, concentrarea, emotia sau senzatia ca detinem acel timp sunt cruciali in constructia perceptiei timpului. Perceptia timpului ne inradacineaza in realitatea noastra mentala. Timpul nu este numai la baza felului cum ne organizam viata, dar mai ales a felului in care o experimentam.
„Felul in care experimentam mental timpul nu se va potrivi niciodata cu ultimele descoperiri in fizica. Stim cum se simte trecerea timpului. Si, desi nu putem schimba felul in care creierul percepe timpul, sunt modalitati mai bune in care putem sa il gandim. Chiar si asa, timpul va continua sa para foarte diferit in anumite conjuncturi, lucru care nu va inceta sa ne surprinda si sa ne inspaimante.” spune Claudia Hammond
Surse:
https://www.bbc.com/future/article/20191203-what-we-get-wrong-about-timehttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2866156/https://www.nature.com/articles/d41586-018-04558-7https://phys.org/news/2019-11-quantum-physics-reality-doesnt.htmlhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_relativit%C4%83%C8%9Biihttps://www.livescience.com/25470-alan-alda-asks-what-is-time.htmlhttps://www.livescience.com/29081-time-real-illusion-smolin.htmlhttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2866156/https://www.eurekalert.org/pub_releases/1999-10/NS-Dtre-131099.phphttps://www.closertotruth.com/
Cossmologia 