Învierea – înălțarea naturii umane sau tradiție mistică simbolică?

Transcendenţa morţii, de la simbol la realitate

Moartea, final de drum?

Iminenta mortii si ce ar putea urma dupa acest moment, a stimulat imaginatia ganditorilor din toate timpurile. Misterul clipei in care totul se …schimba (nu as folosi cuvantul „termina”) ne ingrijoreaza si ne obliga mental sa gasim o rezolvare de a sustine constiinta, cu tot ce a acumulat, dincolo de ultima particula de nisip din clepsidra vietii. Cine poate spune senin ca nu se teme de moarte? Fiecare dintre noi, oricat de bravi am fi, avem un nod in gat cand ne gandim la clipa neprevazuta ce ne rupe de tot ce stim, iubim, simtim…dar poate nu chiar tot.

Invierea crestinismului este o speranta „reala” care alimenteaza exact aceasta sensibilitate. Intr-o civilizatie sub controlul strans si organizat al religiei, aceasta idee era natural sa se manifeste prin persoana unui zeu capabil sa reverseze moartea, sa anuleze momentul mortii, demonstrand ca exista viata dupa moarte, astfel oferind speranta si liniste celor care se tem de moarte.

Omul se ataseaza atat de mult de viata incat, gandul ca dupa moarte totul va fi anulat -toate planurile, asteptarile, sperantele -gandul acesta il infioara. Traim fara sa experimentam moartea constient. Cat timp traim si avem experiente, invatam totul prin repetitie, invatare din greseli. Moartea e singurul moment pe care „il traim” o singura data. Asta sperie cel mai mult mintea obisnuita sa stie, sa controleze, sa explice totul. De regula, nu stii cand vei muri, ce vei simti, va durea?

Moartea e la fel de naturala ca viata.  Toboganul vietii duce inevitabil catre moarte. In momentul nasterii deja aluneci fara oprire din partea superioara a toboganului catre punctul de aterizare: moartea.

Suntem intr-o continua transformare fara sa realizam lucrul acesta, fiind obisnuiti sa fim obisnuiti. Insa, daca esti putin atent, totul in tine si in afara ta se schimba, se misca. Energia se transforma incontinuu; se destrama, se formeaza, se manifesta, in materii diverse, in fiinte diverse. Existenta vietii este cel mai fascinant mister. Moartea vietii sau incheierea unei etape existentiale este o constanta a universului din care facem parte. E o intamplare fireasca si sigura dar un moment pe care orice fiinta incearca sa-l amane/evite.

Samanta trebuie sa putrezeasca pentru ca o noua planta sa creasca. Parintii imbatranesc, mor. Copii cresc, se maturizeaza, se metamorfozeaza intr-un adult, devin parinti (nu obligatoriu) si mor… ciclu se reia…pana la a doua venire cand totul se va sfaaaarsiiii! Buhuhuuhuu!

 

Foc din cer?

Focul necreat care devine creat la Ierusalim este considerat o amintire miraculoasa a momentului in care mesia evereilor a inviat, conform cu scrierile lor antice, aproximativ a 3 a zi dupa ce a murit pe cruce pentru pacatele intregii omeniri, nu numai ale minunatului popor evreiesc ales.

De ce este acest foc un simbol al invierii hristosului si de ce este singura minune recurenta, in acelasi loc, in aceeasi „zi”? ( minunea tine cont si de deviatiile de calendar , „flacara sfanta” stiind cu exactitate cand sa apara ca sa aprinda lumanarile credinciosilor. Pai cum de ce? E o minune. Asa se explica. Tot ce nu poate fi explicat e, fie minune, fie mister divin pe care noi, bieti bipezi, nu reusim sa intelegem oricat am incerca. De ce oare lumina asta speciala nu coborat in anul imediat urmator intamplarilor redate de autorii evrei? Oare pentru ca nu era biserica, nici spectatori si cei care au inventat show-ul nu pusesera in scena inca trucul? Hmmm. Si, uite asa s-a abtinut biata flacaruie sute de ani pana ce au fost scrise scripturile, adunate intr-o colectie, aprobate si mai apoi promovate catre popoarele insetate de mantuire si de iertarea pacatelor. Cei care au crezut aceeste istorisiri si au ascultat ca niste copii cuminti ce au spus preotii ca ar fi spus apostolii si Iisus fiul lui dumnezeu, au constituit publicul acestui spectacol stroboscopic. Aceasta intamplare minunata a fost documentată consecvent abia din anul 1106, mențiunile anterioare fiind sporadice si lipsite de orice fundament istoric.

M-a fascinat intotdeauna tupeul fauritorilor textelor religioase everiesti, de a pune laolalta povesti cu un Elohim, Yahve razbunator si pricinos, aproape comisionat micutului neam de ciobani nomazi zis popor „ales”, cu povesti despre un mesia nascut din stirpea lui David, nobilul cutitas talhar, fiul incarnat al unui zeu tata si ruda de trinitate cu Duhul, ce imparte ganduri despre pace, iubire, egalitate, iertare, si toate acele lucruri frumoase spuse pana atunci de Platon, Socrate, Aristotel. Tare bizara, intortochiata si as spune, inutila este si formularea acestei trimitati divine unite, consubstantiale. Nu intentionam sa intru in detalii dogmatice, insa disecarea conceptului de trinitate s-a ivit in timp ce scriam. Asadar, de ce e nevoie de trinitate si nu ar fi suficienta existenta unei singure entitati care sa faca si sa desfaca? Trinitatea e o inventie dibace doar pentru a diferentia religia propusa de evreii elenizati.

Revenind cu intrebari la subiectul de azi: de ce ar irosi o zeitate atata energie pe o minune inutila sau hai sa-i spunem estetica, cand ar putea-o folosi in scopuri mai practice si utile, cum ar fi dublarea numarului de albine, vindecarea copiilor sau altele asemenea? Dar trebuie sa stiti ca este ” o minune dumnezeiasca necuprinsa de mintea noastra”. Asa ca nu va puneti intrebari si credeti, ce naiba!

Nu e ciudat ca, in atotputernicia sa, nu reuseste sa realizeze aceasta minune de aprindere a lumanarilor cu lumina „imateriala” peste tot in lume? Macar in toate bisericile din care se ridica rugaciuni, daca nu direct la toate terminalele de receptare: lumanarile.  Toti utilizatorii de lumanari inarmati cu credinta si cu rugaciuni in suflet, ar avea dreptul sa beneficieze de o astfel de intamplare, direct. In atot-intelepciunea sa domnul Zeu alege sa faca minunea asta doar in locatia originala a invierii mesiei si doar catre ortodicsi intr-un balci de nedescris?

„Si acum sa relatam pe scurt cum se aprinde Sfanta Lumina la Sfantul Mormant. Sfanta Lumina se aprinde pe Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos in Sambata Mare, ziua, intre orele 12.30-13.30, in timpul Vecerniei Mari. Se stie ca, de-a lungul secolelor, Sfanta Lumina nu se aprinde decat numai la ortodocsi, ca o dovada incontestabila ca numai ei pastreaza dreapta credinta apostolica. Este cea mai puternica dovada care marturiseste ca Ortodoxia este credinta cea adevarata.”, spun credinciosii care vor sa se stie ca, vezi doamne, sunt ei mai cu mot. Cata aroganta stupida si lipsita de respect.

Dupa cum stim mult prea bine Domnul Zeu (“Domini Deus”), adica dumnezeu cum il stie toata lumea, lucreaza in cai misterioase, atat de misterioase incat credinciosii au declarat cu resemnare: nu putem cuprinde cu mintea intentiile domnului. Am incercat, chipurile, am testat, am pus intrebari, am facut cercetari si nu reusim sa intelegem misterele domnului Zeu. Preferam sa acceptam orbeste decat sa gandim.

Religia a ajutat intr-o masura moderata civilizatia umana din punct de vedere moral si organizatoric. Cu toate astea nu a fost niciodata raspunsul la toate problemele omului, ba chiar a fost o problema a omului atunci cand vine vorba de gandire libera, arte, stiinte si progres, in general. Religia a depasit de ceva vreme termenul de expirare, de cand stiintele ofera raspunsuri din ce in ce mai complete si exacte despre trecutul nostru si esenta noastra umana.

Credinta e o minune in sine, pentru ca poate cuprinde multe „realitati” indiferent cat fantastice ar fi ele. In momentul in care esti cuprins de credinta in ceva, nici un argument rational si logic nu mai functioneaza. Credinta este oarba si nu lucreaza cu rationamente si organizari logice ale ideilor.

Invierea

Sa revenim la subiectul de astazi: 1.) invierea 2.) unui om si zeu.

In urma cu 40 de zile multi credinciosi din toata lumea au sarbatorit invierea mantuitorului lor.  Gasesc ca e un prilej bun sa amintim bunilor nostri prieteni ca arhetipul zeului mort si inviat este generos de larg raspandit si in alte mitologii si culturi chiar inainte de aparitia crestinismului. Fara indoiala, oamenii sunt liberi sa creada in ce zei considera daca lucrul acesta ii face sa fie mai buni, insa in discutia de astazi intentionez sa conturez imaginea de ansamblu a acestui subiect.

Istoria înregistrează mulți mântuitori morți și înviati. Omul – zeu prezent printre muritori, ce hotaraste sa se sacrifice (sau este sacrificat) pentru ca mai apoi sa invieze si sa ofere oamenilor viata vesnica, este o idee mult mai veche decat crestinismul si a fost folosita cu succes de religiile de mistere.

Prin «religii de mistere» înţelegem acele practici şi credinţe existente în lumea greco-romană antică care s-au conturat în mod direct sub influenţa unor tradiţii religioase venite cu precădere din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Există două grupe de astfel de religii: cultele autohtone greceşti şi cultele orientale. Din prima grupă fac parte misterele de la Eleusis, ale lui Dionysos şi cele orfice. Grupa a doua include cultele egiptene şi frigiene, cultul sirian al lui Adonis şi cultul lui Mithra sau mithraismul. Acesta din urmă a apărut ca tradiţie independentă, cu o ideologie şi practici specifice si ar fi fost urmatoarea candidata la ocuparea locului de religie globala, daca nu ar fi existat o niste evrei isteti care sa il convinga pe Constantin cel Mare sa adopte si sa impuna crestinismul in imperiu.

Tammuz/Dumuzi, Osiris, Dionisus, Adonis, Attis, Baal, Mithras, Orfeu, Apollo, Vahagn, Krishna, Baldr, Yanbushad, Marduk, Horus, Zoroastru, Glycon, Romulus, Krishna, Buddha sunt zei, fii de zei cu puteri supra-omenesti, care, la fel ca Iisus, au facut minuni, au ajutat oameni, s-au nascut din fecioara unii chiar pe 25 decembrie au murit in jurul varstei de 30 de ani, invierea din morti le este sarbatorita primavara si ofera viata vesnica celor ce cred  in ei. De fapt, mai nimic din religia crestina nu este original, ci doar re-editari ale ideilor folosofice antice (in special grecesti) si influente ale religiilor de mistere si numai.

Multi dintre acesti zei erau fii ai lui dumnezeu, buni pastori, pescari de suflete, spanzurati pe lemn, credinciosii lor sunt nascuti din nou, botezul cu apa spala pacatele, credinciosii se impartaseau cu vin si paine, unde vinul are simbolul sangelui, mantuirea este obtinuta prin invierea (infrangerea mortii), sunt judecatori in viata de apoi, mantuitori, unsi, regi al regilor, etc. De asemenea, si lor le sunt inchinate imne, le sunt realizate ceremonii; au preoti, credinciosi, temple/ basilici. Nimic nou nici aici.

Importanta cultelor de mistere în istoria religiilor se datoreaza unor trasaturi specifice, unor elemente noi, precum si asemanarilor si deosebirilor dintre aceste culte si crestinism.

Cultele de mistere au dat sentimentul participarii personale si în comun la viata divina. Ele au oferit o experienta personala, individuala însa fara a fi rupta de colectivitate.

Cultele de mistere nu erau o revelatie în sensul comunicarii unei învataturi despre Dumnezeu, ci în sensul de a deschide ochii si inima initatilor, stimulând în ei un sentiment de exaltare, de traire a unirii cu divinitatea adorata. Aceasta era considerat si mijloc de realizare a nemuririi.

Cultele de mistere au atras atentia oamenilor asupra sperantei vietii vesnice, speranta trecuta cu vederea de mitologiile oficiale.

Invierea este un subiect central al crestinismului si, practic,  „instrumentul” a ceea ce ofera: viata de apoi, speranta unei existente dincolo de inevitabila moarte. Hristosul crestinismului moare ca om pentru a avea motiv sa invieze, sa ofere aceasta viata vesnica intr-un oarecare rai oamenilor morti si sa-i invieze cu un trup perfect/spiritualizat la a doua sa escapada pe pamant, numita parusia. Descierea apocalipsei este clar menita sa impresioneze si sa vare frica si teama mai adanc in sufletele bietilor oameni ce mai cred in basme. Chiar nu inteleg de ce pana acum nici un producator de filme nu s-a incumetat sa realizeze un film blockbuster dupa descrierile din apocalipsa dupa Ioan (Nume generic pentru oricare ar fi fost autorii care au scris si rescris aceasta carticica fictiva) pentru ca ar fi avut regia deja facuta.

Nu era suficient ca, dupa moarte cei care cred si numai ei, sa mearga linistiti intr-un loc de beatitidine maxima, nu. Trebuia sa se intample sfarsitul vietii pe pamant. (oare a foast luata si planeta in considerare cu toate vietatile?); trebuia sa se intample o distrugere masiva a vietii si apoi sa vina Jesus si sa prefaca toata creatia. ” Ma scuzati ca am distrus tot pe aici, stiti asa era scris de profeti si trebuia sa vin si sa va distrug. Nu-i nimic, uite, va voi invia si va voi tine pe veci in rai. Ce ziceti?”

Despre ce e vorba: „Viaţa viitoare are mai multe componente, sfârşitul formei actuale a lumii, a doua venire a Mântuitorului, învierea generală a morţilor şi schimbarea trupurilor celor care sunt în momentul acela pe pământ, judecata universală şi viaţa veşnică a oamenilor în rai sau în iad. Sfârşitul formei actuale a lumii, a doua venire a lui Hristos şi învierea generală a morţilor vor avea loc aproape simultan iar cauza tuturor va fi a doua venire a Mântuitorului. Chipul actual al lumii se va sfârşi dar creaţia va învia, se va transforma pe veci într-o altă existenţă, ca şi sfârşitul omului. Lumina lui Iisus Hristos va acoperi totul fără însă ca noua lume şi subiectele deschise spre El să fie neutralizate…” .Wow! Nu voi intra in comentarii amanuntite pe text. Nici nu are sens. Vorba aceea cu retorică impresionantă: cine are creier de inteles, sa inteleagă! Greseala care se face in polemizarea pe teme religioase este ca textele sunt luate drept repere valide, lucru care este total fals. Biblia nu are nici un fel de autorizare istorica asupra faptelor descrise. Este doar o colectie de scrieri cu simbolism religios si luata in serios doar de cei care ales sa creada in personajele, intamplarile si povetele de acolo ca fiind adevarate.

Intreaga religie crestina e un amalgm stufos de practici, idei si povesti foarte greu de deslusit datorita sutelor de ani de interventii editoriale si invierea nu face exceptie. Nu este vorba catusi de putin de ceva atat de sofisticat incat numai mintile luminate de doamne-doamne pot intelege. Lipsa coerentei in exprimarea ideilor si a intamplarilor, neconcordantele esentiale, fac improbabila intelegerea fireasca a colectiilor scripturistice care au fost scrise cu o agenda bine definita in spate.

Dar sa nu ne indepartam de inviere.

Tipuri de inviere

In mitologia evreiasca, intalnim:

1.) botezul, invierea simbolica: (cufundarea in apa: moartea sau incheierea unui ciclu si iesirea din apa, invierea sau inceperea unui ciclu nou.

2.) invierile minunate si demonstrative practic inutile, folosite de autori pentru a intari natura divina conturata in mod express, nu fara hibe. Judecand strict expunerile acestei idei, nu ca ar avea ceva cu realitatea in afara de papirus si stilus, aceste invieri sunt de show off. Cineva a murit. Asta se intampla tuturor mai devreme, mai tarziu, din varii motive. E normal. So what? De ce sa te apuci sa inviezi lumea? De ce sa invieze Lazar? De ce nu toti oamenii corecti care au avut o viata frumoasa? De ce sa nu invieze mari ganditori care ar putea sa ajute omenirea sa evolueze? de ce indeed…

3.) Invierea personala a mesiei evreilor. Moare pe cruce alaturi de doi talhari, este ingropat si se mentioneaza explicit, ca mormantul a fost ferecat cu o piatra mare si grea si ca zona era patrulata de militari romani, special pentru a se proteja de varianta: au venit ucenicii si l-au luat. A stat aprox. 3 zile in mormant timp in care a coborat cu sufletul in iad, a facut prapad pe acolo (?) si a inviat cu un trup spiritual, imaterial. Aici lucrurile devin foarte confuze pentru ca mesia evreilor era dumnezeu complet si om complet in acelsi timp. Pe cruce partea umana suferea,  partea divina discuta cu tatal si cu Duhul (trinitatea  – alta bizarerie mesterita de evrei) fara a interveni in experienta umana. Apoi trupul moare, dar nu putrezeste, asa cum ar face-o orice trup uman pentru ca, ghiciti, era infuzat cu energie divina. Cat a discutat partea divina cu spiritele (si demonii) din iad, trupul a ramas suspendat intr-o bula atemporala, iar cand a sunat ceasul invierii: Puf! Partea spirituala dumnezeiasca, s-a intos si de data asta trupul a devenit imaterial. De ce? De ce nu a ramas ca inainte, asa cum era firesc, pentru ca invierea inseamna revenirea la stadiul dinaintea mortii. Autorii stiau ca urma sa performeze alte trucuri care sa il convinga pe cititor ca personajul principal chiar 1.) a inviat si 2.) are un corp nefiresc/divin. Dar, ma rog cand esti dumnezeu, faci ce vrei si cand crezi, crezi indiferent de detalii, de logica, de adevar. Asta era ideea. Sa te faca sa crezi intr-un dumnezeu nobil care se sacrifica si iti demonstreaza lucruri divine chiar in fata.

De ce era nevoie de inca un dumnezeu intrupat care sa traiasca printre oameni 30 si ceva de ani, sa faca nu-stim-ce pana devine matur si apoi sa performeze minune dupa minune, sa moara si invieze si sa urce la ceruri (raiul e in cer? iadul e sub pamant?) cu amenintarea ca atunci cand va veni a doua oara va fi vai si amar?

Daca e sa analizam putin firul asta epic: ce credeti ca a rezolvat? A avut nevoie de apostoli care sa convinga oamenii de existenta si faptele sale? Si de toate lucrurile complicate pe care le cere biserica de la oameni? Nu a impresionat pe nimeni cu faptele sale in „istoria” apropiata a evenimentelor in afara de cativa cunoscuti si familie. Pfff. Impresionant! Ce este cu adevarat impresionat?  Felul in care evreii au reusit sa convinga lumea cu povestea asta. Atunci era momentul pentru asa ceva si fauritorii acestor povesti au stiut asta.

Cat de eficient ar fi fost, de exemplu, sa vorbeasca direct si explicit fiecarei constiinte umane astfel incat sa il transforme pe om din interior. Sa-l faca constient de realitati si astfel sa-si schimbe comportamentul, actiunile si gandurile ca o ridicare reala si fara echivoc din rataciri. Ar fi si miraculos si eficient.

4.) Invierea tuturor oamenilor la momentul apocalipsei.

Scrierile biblice sunt, evident simbolice. La baza intentia a fost educarea oamenilor catre idei inalte, catre un sine elevat si curatat de partile negative si pornirile josnice. Interese politico-religioase au transformat, manipulat scrierile oneste menite sa dea povete educative oamenilor ( vezi scrierile pauline)  si le-au aliniat agendei de control si influenta din epoca respectiva, fie macabei, hasmonei, farisei, nu are importanta.

Religia si declinarea responsabilitatii actiunilor

Observ cu stupoare ca religia conduce omul catre exterior, catre imitatio, catre respectarea regulilor, ascultarea initiatilor si abandonare totala a sinelui si vointei in favoarea divinitatii.  Un lucru foarte daunator pentru dezvoltarea constiintei umane si a evolutiei individuale sanatoase. Pe de o parte religia limiteaza gandirea omului oferind raspunsuri fantasmagorice despre tot: de unde venim, cine suntem, cum functionam, de ce functionam asa, etc. In aceeasi masura religia isi aroga drepturi luate cu forta: administreaza resurse, da legi, acorda pedepse si sanctiuni, traseaza reguli de conduita, etc.
Religia, nu e legatura cu divinitatea, ci dependenta de idea de divinitate si control – practic total – al maselor. Cu frica de 2B ( Bau Bau – fie ala rau, fie ala bun), mobilul principal al religiei, nu te mai poti cunoaste pe tine insuti si nu mai poti evolua. Esti prins intr-o capcana ideologica in care esti nevoit sa te dedici zeului si sa speri ca nu te trimite catre chinuri vesnice dupa moarte. Este poate o abordare potrivita civilizatiei umane din urma cu 2000 – 4000 de ani.  Alta urma grava lasata de religie (crestinism adevarat, mai contrafacut, mai imprumutat, nu conteaza ce fel, dar si celelalte religii) este lipsa responsabilitatii pentru propriile actiuni. Tot ce facem bun, e sub influenta sau actiunea directa a lui dumnezeu, iar tot ce facem rau, facem sub influenta dracilor. Noi suntem marionete fara instrumentele necesare sa fim stapanii vietilor noastre, a deciziilor luate in fiecare clipa. Noi trebuie sa ne rugam la dumnezeu sa ne ajute sau sa ne dea putere sa facem nu-stiu-ce. Singuri, chipurile, nu putem. Pe partea cealalta, trebuie sa indepartam duhurile rele care roiesc in jurul nostru gata sa ne faca rau. Credinciosii primesc indemnul de a face voia domnului si de a deveni vas al domnului golindun-se de vointa proprie. Si, uite asa ajungem sa ne rugam la dumnezeu sa  faca minuni in viata noastra, fara ca noi sa intelegem situatiile create si sa rezolvam noi insine problemele; uite asa dam vina pe demoni cand facem diverse tampenii, in loc sa ne auto evaluam si sa intelegem de ce am facut acel lucru si cum era mai corect sa procedam, sa cerem iertare oamenilor pe care i-am ranit, etc. Daca tot timpul si efortul acordat religiei ar fi fost canalizat catre cunoasterea mintii umane, omenirea s-ar fi aflat la ani lumina ca dezvoltare fata de nivelul de acum.

Minunea: lipsa informatiei despre cum functioneaza

Religia reduce omul la statut de marioneta neajutorata influentata ba de dumnezei, ba de draci si dă de inteles ca a inteles natura umana si incearca sa o subjuge.

Nu avem nevoie de un salvator pentru ca nu avem de la ce sa fim salvati. Nu avem nevoie de invierea unui zeu ca sa fim oameni buni, nu avem nevoie de inaltarea vreunui zeu ca sa ne ridicam din rautati si mojicii catre un plan evoluat si echilibrat; nu avem nevoie de sperietori cu chinuri eterne ca sa fim onesti.

Credinciosii sunt ca niste copii carora parintii le spun sa nu faca nazbatii pentru ca altfel vine Baba Cloanta sa ii ia ( pliciuiasca cu matura, sa ii bage in sac, dupa caz). iar daca se conformeaza si sunt cuminti si ascultatori, primesc dulciuri, o jucarie, o vacanta, o trotineta cu Elsa, what ever… Setul de valori este limitat varstei lor si inteleg treptat regulile si realitatea prin motivari pozitive sau negative. Pentru copii,  adultii sunt niste super eroi, parca stiu totul, pot ridica greutati imposibil de abordat de ce mici, pot crea multe lucruri din nimic, fac diferite lucruri sa dispara sau sa apara, etc. Toate acestea deoarece copilasii nu isi pot explica lucrurile altfel, nu au alte informatii la indemana prin care sa inteleaga totul, ei isi asculta parintii pentru ca acestia stiu mai bine. Un copil poate fi crescut si cu un alt set de conventii, ex.: daca ii spui ca verde este rosu, ii va spune rosu, daca invata ca marul se numeste para, ii va spune para. Neavand alte informatii, aceasta este realitatea pe care o formeaza pentru sine. Pe masura ce cresc, invata lucruri noi, experimenteaza lucruri noi, parintii sunt doar niste oameni care ii iubesc si ii ajuta sa se dezvolte. In aceeasi masura, cel care indrazneste sa paseasca dincolo de gardul cu sarma ghimpata al religiei va putea invata si observa ca realitatea in care traieste arata altfel si e cum mult mai minunata, in ambele sensuri dualiste.

Invierea, un simbol

Invierea este un simbol al transcendentei mortii, al reinoirii si al ciclului vietii. Sfarsitul existentei propriei persoane, cel putin in limitele realitatii obisnuite, a tulburat mintile oamenilor din cele mai vechi timpuri. E ceva firesc sa te intrebi ce se intampla dincolo de momentul zero al vietii. Exista ceva „dincolo”? Vom fi noi asa cum ne stim?  Ne vom mai intalni cu cei dragi? Vom nimeri in vreun rai sau iad sau pur si simplu tot ce stim despre viata, idei, forme, culori, sentimente, va fi altfel, cu totul altfel decat am fost obisnuiti sa credem? Si, pentru ca raspunsul a fost si inca e necalar, a fost inventata existenta zeilor care sa „raspunda” foamei mintii pentru concret si intelegere.

Înalțarea, ultimul show 

Dupa ce isi demonstreaza invierea timp de 40 de zile (chiar atat de mult i-a trebuit sa ii convinga?) in diferite feluri, Iisus se hotaraste de faca o ultima minune: sa dispara intr-un nor….alb.

Prin înălţarea la cer (unde in alta parte?) pe nori zburatori magici, se încheie activitatea mesiei pe planeta pamant  si răscumpărarea neamului omenesc din robia morţii şi a păcatului. Buhuhuhuu.

Pe munte, Iisus i-a adunat pe apropiati, le da cateva sfaturi, ii asigura pe fuga si incepe sa se ridice de la pamant. Dintr-o data: puf, dispare intr-un nor (ca un ninja). Bineinteles ca nici aici scrierile nu se pun de acord: s-a inaltat singur, a fost inaltat, a disparut sau nu in nor, au venit ingeri sau nu au venit, ba le-a vorbit, ba, nu le-a vorbit, ba le-a spus ceva, ba altceva? Marcu, Luca si Faptele Apostolilor nu se pun de acord.  Lucru valabil pentru tot continutul „sfant” al bibliei. Halal inspiratie divina.

Inainte de a pleca definitiv, Iisus le promite Duhul care le va oferi o serie de super-puteri care sa ii ajute in misiunea lor. Duhul acesta nu este altceva decat simbolul prezentei nevazute, nesimtite si total misterioase a zeitatii in vietile oamenilor. Nu se putea ca Iisus sa mearga in cer, etajul 9 ( al noulea cer, nu? ) si oamenii sa ramana de capul lor fara un Big Brother care sa fie prezent peste tot, sa vada tot, sa auda tot si sa ii altoiesca pe cei obraznici, in aceeasi masura in care ii si iubeste/ ajuta, pe cei buni.

Acum moartea nu mai apartine filosofiei si religiei, ci poate fi cercetata cu ajutorul stiintei. Traim vremuri cu cel mai amplu acces la informatie. Lumea asteapta sa fie descoperita.

Spiritualitatea este, la capatul scopului ei, despre om si nu despre zei. Daca acei zei vor lucruri materiale, sunt gelosi, invidiosi, razbunatori, etc, nu sunt deloc zei. Spiritualitatea este cunoasterea profunda de sine si prin aceasta, a lumii inconjuratoare. O rugaciune nu schimba decat o stare mentala, lucrurile care ne privesc pe noi ca oameni, trebuie sa le facem noi, nu sa asteptam sa vina ingerul sau maica domnului sa ne scoata din mai stiu eu ce belele.

Doar noi ne putem salva pe noi insine.