Adevăratele origini păgâne ale Crăciunului creștin

Crăciunul bate la ușa și consider că nu ar fi corect să lăsăm luna decembrie să treacă fără să ne îndreptăm atenția asupra originilor antice ale unei sărbători ce animă aproximativ două miliarde de oameni în fiecare an.

Conform tradiției, Crăciunul de pe 25 decembrie sărbătorește nașterea lui Iisus. Cu toate acestea, în Biblie sau în altă parte nu există nici o înregistrare care să sugereze că Iisus s-a născut la această dată, ceea ce ridică o întrebare importantă: de ce este sărbătorit Crăciunul pe 25 decembrie? De fapt, alegerea acestei date își are originea în tradițiile păgâne. Există o serie de motive pentru a crede că Iisus nu s-a născut în decembrie. În primul rând, în însăși cartea ce povestește întâmplarea,  la Luca 2: 8 se afirmă că în noaptea nașterii lui Iisus “În ținutul acela erau niște păstori care stăteau afară în câmp și făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor.” Mulți cercetători cred că acest lucru ar fi fost puțin probabil în decembrie, deoarece păstorii își țineau turmele înăuntru în timpul iernii reci.

În al doilea rând, este scris în Biblie că Iosif și Maria au călătorit la Betleem pentru a se înregistra într-un recensământ roman (Luca 2: 1-4). Astfel de recensăminte nu au fost efectuate niciodată în timpul iernii, când temperaturile scădeau adesea sub zero, iar drumurile erau în stare foarte proastă.

Atunci, de ce este Crăciunul sărbătorit la această dată? Răspunsul indică către festivitățile păgâne ale romanilor și nu numai, în timpul solstițiului de iarnă. Două sărbători, în special, au avut loc în jurul datei de 25 decembrie – Saturnalia și ziua de naștere a Dumnezeului Soare, Mitra. Festivalul Saturnalia începea pe 17 decembrie și continua până spre 25 decembrie. În timpul acestor sărbători se aduceau omagii lui Saturn, zeul agriculturii, fertilității și pădurii, și a fost asociată cu reînnoirea luminii și venirea noului an. Sărbătoarea a fost onorată cu sacrificii în Templul lui Saturn, banchete publice, urmat de împărțire de daruri, petreceri și o atmosferă generală de carnaval.

Nașterea lui Mitra

Urmașii cultului lui Mitras, care au devenit populare printre militarii din Imperiul Roman din secolele I-IV d.Hr., se crede că i-au sărbătorit ziua de naștere pe data de 25 decembrie, cea mai sfântă zi a anului pentru mulți romani. Cultul Zeului soare, Mitra („Mitra” proto-indo-iraniană), își are originea în Persia (Iran), din secolul al VI-lea î.Hr., și a fost ulterior adaptat în greacă ca „Mitras”. Cea mai populară ipoteză este că soldații romani au întâlnit această religie în timpul excursiilor militare în Persia.

Deși este acceptat faptul că Anul Nou Mitraic și ziua de naștere a lui Mitras au avut loc pe 25 decembrie și au fost sărbătorite în această zi ca parte a festivalului Natalis Invicti, alții au susținut că Natalis Invicti a fost un festival general al soarelui și nu era specific în  Misterele lui Mitras. Cu toate acestea, este clar că 25 decembrie a fost o zi importantă pentru romani și s-a focusat în jurul unei sărbători a soarelui.

Creația lumii este principala idee în adorarea lui Mitra, zeul-om care a venit pe lume să o salveze înaintea lui Iisus. Ce Idee mai bună decât să serbezi ziua unei zeități pe care vrei să o impui, decât în ziua de naștere deja consacrată de Mitra? Astfel, Mitra devine Iisus. Nimic nou sub …soare.

Alți salvatori ai lumii cu ziua de naștere pe 25 decembrie? Iată câțiva: Attis, Dionysius, Osiris, Baal. Și ei au fost numiți lumina lumii, fii dreptății, mântuitori, etc.

Religiile de mistere au sărbătorit nașterea copilului divin în solstițiul de iarnă, adică pe 25 decembrie.

Răspândirea păgână-creștină

Când regele Constantin s-a convertit la creștinism în secolul al patrulea, (mai bine zis a folosit creștinismul în favoarea sa) a avut o provocare destul de mare în ceea ce privește transformarea unui imperiu plin de păgâni. De aceea, a hotărât să fie sărbătorită nașterea lui Iisus, printre altele, la o dată care era deja sacră pentru tradițiile păgâne. Deci, ca un compromis cu păgânismul și în încercarea de a da o importanță creștină sărbătorilor păgâne, a fost pur și simplu la îndemână ca ziua de naștere a Dumnezeului Soare să fie și ziua de naștere a Fiului lui Dumnezeu. Un creștin timpuriu spunea: „O, cât de minunat a acționat Providența că în ziua în care s-a născut Soarele … Hristos a trebuit să se nască”. Minune!

În timp ce noi trăim tradițiile pe care strămoșii noștri le-au început cu mult timp în urmă, Crăciunul este împletit printre ele – daruri și petreceri de la romani; coroanele și copacii verzi de la păgâni germanici; găluști gătite de la indienii americani; Moș Crăciun de la un sfânt al grecilor antici; ornamente perene din tradițiile norvegiene vechi.

De la celți la creștini și de la vikingi la victorienii, toți au adăugat tradiții și elemente bogate la sărbătoarea pe care o numim azi, Crăciun.

Serbarea “Yule”

Yule sau Yuletide (Timpul lui Yule) este o sărbătoare germanică precreștină care marchează solstițiul de iarnă (21 decembrie), prima zi a iernii, noaptea cea mai lungă a anului și nașterea Noului Soare care va lumina pământul în anul care urmează. Era ținută de germani și de triburile (popoarele) învecinate și a fost absorbită mai târziu în Crăciunul creștinilor. Una din primele referințe la această sărbătoare este denumirea lunilor de către vechii germani: Ærra Jéola (înainte de Yule) sau Jiuli / Æftera Jéola (după Yule). Cercetătorii au făcut conexiunea cu sărbătorirea zeului Odin sau al celui păgân anglo-saxon, Modranicht.

Frunzele de brad erau tăiate și aduse în interior pentru a simboliza viața, renașterea și reînnoirea. Se crede că au putere asupra morții, pentru că verdele lor nu a dispărut niciodată și se credea că  reușesc să învingă demonii de iarnă și să țină departe moartea și distrugerea. Datorită puterii lor de a rămâne verzi, se credea că ele încurajează întoarcerea Soarelui.

Stejarul, care reprezintă elementul masculin, a fost adesea folosit pentru a decora uși, ferestre și șemineuri. Se credea că poate ține departe spiritele rele înainte de a intra într-o casă și de a le face rău oamenilor. Frunzele de crăciun, simbolice stejarului, reprezintă speranță, iar boabele roșii reprezintă potență.

Dísablót a fost  blót (serbari sacrificiale) care a avut loc în cinstea spiritelor sau zeităților feminine numite dísir și Valkyries, de la vremurile preistorice până la creștinarea Scandinaviei. Scopul său a fost de a spori recolta viitoare. Este menționată în saga lui Hervarar, saga Víga-Glúms, saga Egils și Heimskringla. Sărbătoarea încă mai trăiește sub forma unui târg anual numit Disting în Uppsala, Suedia

Mōdraniht sau Modranicht „Noaptea mamei” a fost un eveniment sărbătorit de păgânii anglo-saxoni în locul zilei care astăzi este ajunul Crăciunului. Evenimentul este atestat de istoricul englez medieval Bede în lucrarea din secolul al VIII-lea De temporum ratione. Se crede că aveau loc sacrificii umane în timpul acestui eveniment.

Saturnalia a fost un festival antic roman în cinstea zeului Saturn, care a avut loc pe data de 17 decembrie a calendarului iulian și ulterior s-a extins cu festivități până în 23 decembrie. Evenimentul fost sărbătorit cu sacrificii la Templul lui Saturn, în Forumul Roman și banchet public, în timpul căruia se ofereau daruri, aveau loc petreceri și era atmosferă de carnaval, manifestare ce a răsturnat normele sociale romane: jocurile de noroc erau permise, lucrările și munca erau suspendate, sclavilor le era acordată libertate temporară, restricțiile morale erau uitate.

Festivalul lui Saturn a devenit ușor dar sigur cel mai important eveniment al romanilor, influențele sale întâlnindu-se în felul în care noi astăzi sărbătorim crăciunul și anul nou.

Ziua săptămânii în engleza Saturday, vine de la lat.Saturni dies – Saturn Day, Ziua lui Saturn

Yaldā Night, un festival iranian, sărbătorit în „cea mai lungă și cea mai întunecată noapte a anului”. Iranienii sărbătoresc noaptea solstițiului de iarnă  în emisfera nordică ca „noaptea Yalda”, care este cunoscută a fi „cea mai lungă și cea mai întunecată noapte a anului”. În această noapte toată familia se adună cu prieteni și o sărbătoresc prin mâncare, băutură și citit poezii (în special Hafez) până noaptea târziu. Nuci, rodii și pepeni verzi sunt servite, în special, în timpul acestui festival.

În Asia de Est, solstițiul de iarnă a fost sărbătorit ca unul dintre cei douăzeci și patru de termeni solari, numiți Dongzhi în chineză. În Japonia, ca să nu răcești în timpul iernii, exista un obicei de a te scălda în baia fierbinte yuzu (japoneză: 柚子 湯 = Yuzuyu). În India, această ocazie este numită în sanscrită, अयन परिवर्तन, (ayan parivartan), este sărbătorită de hindușii religioși ca zi sfântă, iar hindușii îndeplinesc obiceiurile ca scăldatul în râuri sfinte, dăruiesc alimente, ofrande vacilor, cerșetorilor și roagă zeilor și altor figuri sfinte.

Solstițiu de iarnă

În astronomie, se numesc solstiții, cele două momente din an când planul determinat de centrul Soarelui și de axa de rotație a Pământului este perpendicular pe planul orbitei Pământului. În cele două momente ale anului unghiul făcut de razele soarelui cu orizontul la amiază este cel mai mare (vara) sau cel mai mic (iarna) din an. Variația acestui unghi în cursul anului se explică prin aceea că axa de rotație a Pământului nu este perpendiculară pe orbita lui.

Adevăratul Concept al crăciunului este Soarele ce se ridică din solstițiu.

Crăciunul este cu adevărat Paștele! Cum?

Ce se sărbătorește de fapt, este învierea Soarelui. 25 decembrie încheie solstițiul și Soarele se ridică din mormânt începând înălțarea sa pentru a-și ocupa locul de-a dreapta pe cerul nordic pe 21 iunie când avem cea mai lungă zi a solstițiului de vară

Povestea de paște a lui Iisus este de fapt învierea Soarelui de crăciun, ridicarea sa din solstițiu. Iisusul creștin se ridică din mormânt de paște. El este Soarele care se ridică din solstițiu de Crăciun, se înalță și devine din ce în ce mai puternic salvând lumea de frig, foamete și întuneric, aducând viața primăvara și vara..

Biserica primară  a inversat doar ordinea și înțelesul tradițiilor. Mișcarea soarelui a fost asimilată de „mișcarea” lui Iisus, în viziunea bisericii. De la naștere, până la crucificare, de la mormântul solstițiului, până la renașterea pe 25 decembrie. Pescarul, mielul, șederea de-a drepta și sfârșitul în semnul leului, toate simbolurile sunt fazele soarelui.

Solstițiul de iarnă a fost extrem de important, deoarece oamenii erau dependenți economic de monitorizarea progresului anotimpurilor. Înfometarea era frecventă în ultimele luni ale iernii, ianuarie-aprilie (emisfera nordică) sau iulie-octombrie (emisfera sudică), cunoscută și sub numele de „luni de foamete”. În climatul temperat, festivalul de iarnă era ultima sărbătoare, înainte de începerea iernii serioase. Cele mai multe bovine erau sacrificate, astfel încât să nu fi trebuit să fie hrănite în timpul iernii, deci a fost aproape singura perioadă a anului când a fost disponibilă o cantitate abundentă de carne proaspătă. Majoritatea vinurilor și berii făcute în cursul anului au fost în final fermentate și gata pentru a le bea în acest moment. Deci, lipsa preocupării agrare și abundența bucatelor a generat, în mod firesc, serbările de orice fel, în zilele reci și austere.

Deoarece evenimentul a fost văzut ca inversarea prezenței soarelui pe cer, concepțiile despre nașterea sau renașterea zeilor soarelui au fost obișnuite și, în culturile care au folosit calendare ciclice bazate pe solstițiul de iarnă, „anul înviat” a fost sărbătorit cu referire la zeități care urmau ciclul viață-moarte-renaștere sau „începuturi noi”. De asemenea, „inversarea” este încă o temă frecventă, ca și în inversarea sclavului și a maestrului de Saturnalia.

Sol Invictus

Sol Invictus („Soarele neînvins”) a fost inițial un zeu sirian, care a fost mai târziu adoptat ca zeul-Suprem al Imperiului Roman sub împăratul Aurelian. Ziua lui este sărbătorită în mod tradițional pe 25 decembrie, la fel ca mai mulți zei asociați cu solstițiul de iarnă în multe tradiții păgâne. Este mai mult decât evident că acesta este motivul pentru care Crăciunul, respectiv nașterea zeității religiei evreiești, este sărbătorit la solstițiu.

Ziua originalului zeu, natalis solis

Motivul pentru care Crăciunul a fost sărbătorit pe 25 decembrie este că primii creștini și-au dorit ca data să coincidă cu festivalul roman care marchează „ziua de naștere a soarelui neînvins ” (natalis solis invicti); acest festival a sărbătorit momentul, când zilele încep să se mărească, iar soarele începe să urce mai sus pe cer.

Până în anul 300 după anul zero, nu s-a sărbătorit nașterea copilului Iisus. Biserica primară nu a sărbătorit timp de mai bine de 300 de ani, nașterea zeității centrale, a mântuitorului ei pe pământ. Nimeni nu a știut despre acest lucru. În jurul anului 400 au început să fie inventate amănuntele nașterii lui Mesia și implicit serbarea anuală a acestui moment. Până atunci nu a existat așa ceva.

Obiceiuri de Crăciun

Originea pomului de Crăciun

La fel cum primii creștini au recrutat păgâni romani prin asocierea Crăciunului cu Saturnalia, așa și închinătorii cultului Asheira au fost recrutați de către Biserică care autorizează „Copacii de Crăciun” în cultul lui Iisus.  Păgânii au adorat mult timp copacii din păduri sau i-au adus în casele lor și i-au decorat, iar acest obicei a fost adoptat de și către Biserică.

Pomii de Crăciun au evoluat din pinea silva, plantații de pin care erau atașați la templele Marii Mame.În noaptea dinainte de o zi sfântă, preoții romani chemau dendrophori sau purtători de copaci tăiau un pin sacru, îl împodobeau și îl duceau în templu.


Pentru sărbătorirea lui Jul, popoarele nordice plantau un brad în fata caselor lor. În secolul al XVIII-lea, pomul de Crăciun și-a făcut intrarea și în biserici. Înainte ca tradiția pomului de Crăciun sa se răspândească în Germania, exista deja un obicei foarte vechi, ce consta în decorarea ferestrelor, geamurilor, torpilor și tavanelor cu ramuri de iedera.

În Franța, prima datare oficială a pomului de Crăciun a fost găsită în provincia Alsacia. În 1521, un edil municipal i-a autorizat pe paznicii forestieri să îi lase pe localnici să taie brazi de mici dimensiuni pentru a celebra Crăciunul.

Primele descrieri ale bradului de Crăciun datează oficial din 1605. Este vorba de descrierile unor brazi de Crăciun din orașul Strasbourg. În acea epoca, bradul era decorat cu trandafiri din hârtie, figurine din hârtie colorata, mere roșii și diverse dulciuri. Tradiția bradului de Crăciun a fost introdusă pe scara largă în Franța de prințesa Helene de Mecklembourg, care a adus-o la Paris în 1837, după căsătoria ei cu ducele de Orleans.

Originea vâscului

Mitologia norvegiană povestește cum a fost ucis zeul Balder, folosind o săgeată de vâsc, de către zeul său rival, Hoder, în timp ce lupta pentru femela Nanna. Ritualurile druide folosesc vâsc pentru a-și otrăvi victima sacrificială umană. Era un gest de ușurare a momentului final. Obiceiul creștin al „sărutării sub vâsc” este o sinteză ulterioară a licenței sexuale a Saturnalia cu cultul jertfelor Druidice.

Originea cadourilor de Crăciun

În Roma pre-creștină, împărații au obligat pe cei mai disprețuiți cetățeni să aducă ofrande și daruri în timpul Saturnalia (în decembrie) și Calend (în ianuarie). Mai târziu, acest ritual s-a extins pentru a include darul între oamenii de rând. Biserica a dat acestui obicei o aromă creștină, redirecționând obiceiul în ziua Sfântului Nicolae.

Moș Crăciun e Moș Nicolae

Nu este cunoscută originea lui Moș Crăciun. A apărut misterios in secolul al XIX-lea. Sfântul Nicolae, debarasat de mitra, de bastonul și de măgarul lui, apare in 1822 intr-un poem pe care un teolog american l-a scris pentru copiii lui: “Vizita sf. Nicolae, in Ajunul Crăciunului”.

În 1863, acel poem a fost ilustrat. Sfântul Nicolae a luat de atunci trăsăturile unui bonom zâmbitor, bucălat, burtos și bărbos, pe care îl cunoaștem în zilele noastre, îmbrăcat cu o pelerina și o pălărie roșie și zburând prin aer în fruntea unei sănii trase de reni.

Astfel s-a născut Moș Crăciun și i-a fost hărăzită o cariera îndelungată, apărând pe cărți postale, în vitrine și în marile magazine, iar uneori pe coșurile caselor. Un produs de marketing sau un personaj al unor tradiții vechi păstrate și actualizate, Moș Crăciun va mai bucura inimile copiilor dar și buzunarele comercianților, încă mult timp de acum înainte. Moș Crăciun suntem noi, toți cei care decidem sa facem o bucurie cat de mică celor dragi și, cel mai important sa petrecem un timp de calitate împreună cu povești și voie bună.

Ideal este să știm ce înseamnă lucrurile și întâmplările din societate și să le acceptăm sau nu, cu argumente solide.

Sărbători cu bine și lumina soarelui să fie cu voi cu toți!

Surse articol:

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s